Nae Ionescu: Între statul de drept și instituțiile de fapt

November 30, 2015

“La Colentina există o epitropie (eforie, instituție administrativă de utilitate publică sau culturală din trecut -n.r.) a celor rămase de pe urma lui Grigorie Ghica Vodă. Asupra cărora Primăria Bucureștilor ridicase mai acum câtva timp pretențiuni. Cu așa stăruință, încât moștenitorii Principelui au trebuit să poarte proces. Acum ne vine vestea că Tribunalul de Ilfov, secția a II-a, a respins acțiunea intentată de primărie, statornicind că aceasta nu are nici un drept de a se amesteca în afacerile Epitropiei.

Faptul este caracteristic. El face parte dintr-un sistem. Pornind din pretențiunea Statului românesc modern de a se substitui peste tot vechilor așezări boierești.Ceea ce s-a întâmplat cu Eforia spitalelor, unde statul a confiscat de fapt daniile cu scopuri precise ale boierilor noștri, luând asupra lui obligațiunea de a împlini opera de caritate pentru care vechii noștri boieri jertfiseră averi enorme, nu e un fapt izolat, de proastă gospodărie. Ci se încadrează întru totul în mecanismul noului stat românesc.

Ca să precizăm: statul nostru, în forma lui actuală, nu e o realitate organică. El a fost – în ceea ce privește structura lui juridică – creat în chip voit de generația de la 1848. Așa fiind, el nu a crescut pe vechea noastră viață românească; ci mai degrabă s-a suprapus acestei vieți, comprimând-o. Rezultatul a fost că pretutindeni statul a intrat în conflict cu instituțiile de fapt ale așezărilor noastre publice, și a făcut toate eforturile ca să le dizolve.

Acțiunea acaparatoare a statului nostru decurge, ca atare, nu numai din structura lui centralistă și despotică, ci și din incapacitatea lui de a asimila vechea viață românească. Așa se explică secularizarea averilor mănăstirești, act cu totul nenorocit care a însemnat sfărâmarea Bisericii noastre; și tot așa se explică deposedarea boieriei nu numai de titlurile, privilegiile și averea ei, dar și în instituțiile de caritate sau de bine public în genere înființate de ea. Să ne gândim la halul în care a ajuns Spiridonia de la Iași, care nu mai poate întreține un spital, și vom înțelege că nu numai din incapacitate, dar și din dușmănie (instinctivă, desigur, nu rațională!) noul stat românesc a stăruit cu acțiunea lui dizolvantă față de toate instituțiile vechiului regim.

Din nefericire pentru noi însă, instituțiile vechiului regim nu erau așezări perimate; ci înseși realitățile vii ale istoriei noastre; iar ceea ce aducea noul stat nu era o gospodărie organică și rațională a puterilor nației noastre, ci o construcție juridică abstractă, “științifică”, bună pentru oricare țară de pe glob și ca atare nicăieri potrivită.

Iată pricina pentru care toate instituțiile noului stat nu și-au putut asigura o viață reală, și ne-am risipit forțele într-un  formalism sterp și primejdios.

Exemple? Cel mai vorbitor exemplu este regalitatea noastră. Care trebuie considerată ca o ficțiune. Cel puțin în formele ei de până acum. Viața statului românesc în ultimele trei sferturi de veac a fost stăpânită de o continuă luptă între coroană și partidele politice. Personalitatea puternică, împuternicită încă și prin tradiția familială, a lui Carol I a încercat să instituie la noi o regalitate efectivă. Mentalitatea 48-istă care nu mai avea nici un fel de înțelegere pentru o asemenea regalitate, i s-a opus. I s-a opus pentru că structura juridică a noului stat nu putea accepta regalitatea efectivă. Ea stătea pe punctul de vedere al unui “contract” – și nu putea să acorde regelui decât un rol hibrid: acela al unui șef de stat înzestrat cu formele exterioare ale regalității, dar neîmplinind de fapt decât funcțiunile pozitive ale unui președinte de republică.

În lupta aceasta a sucombat, precum se știe, regalitatea. A sucombat însă nu numai pentru că de la început i-au lipsit atributele ei reale, ci mai ales pentru că structura socială în care se încadra nu avea toate elementele necesare regalității. Monarhia românească din a doua jumătate a veacului al XIX-lea a trebuit să se plece în fața partidelor politice, pentru că i-a lipsit sprijinul natural – boierimea. Aici este punctul dureros al regalității românești; în lipsa totală a unei nobilimi active, care împlinește pentru monarhie funcțiunea contraforturilor din arhitectura gotică a catedralelor.

Amestecul noului stat românesc în viața instituțiilor boierimii noastre nu e deci o acțiune întâmplătoare. Ea pornește din necesitatea lăuntrică a acestui stat – adevărată ciupercă pe trupul istoric al nației nostre – de a dizolva vechile așezări care îi sunt structural străine și a căror bunăstare nu poate decât să-l păgubească.

Problemele care se pun rasei noastre sunt deci, astăzi, cu mult mai grave decât se pare. Ele ating însăși constituția intimă a statului; care stă în fața unor întrebări fundamentale: să dizolve, anihilându-le, toate resturile istoriei noastre, sau să se modifice din temelii pentru a se adapta realităților tradiției.

Cuvântul, 3 iulie 1930″

Preluare http://www.activenews.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: